top of page

În aceeași măsură în care iubesc, mă vor iubi și ceilalţi...

Poza scriitorului: Cristina EngstrømCristina Engstrøm


Mă cuprinde iar singurătatea... Îmi promisesem că n-o să mă mai las năpădită de sentimentul ăsta, dar nu se poate să nu trăiești starea asta din când în când măcar. Până la urmă, am învățat să mă bucur de singurătate.


Mă gândesc câteodată că o merit, că poate sunt eu aiurea rău - vezi toate acele gânduri care te trec ca niște nădușeli reci când te apucă depresiile: antipatică, rea, urâtă, grasă, egoistă, rece etc. Dar nu mă pot dezlipi de ideea că ceea ce contează cu adevărat la oameni - și nu numai la ei! - e totuși conținutul și nu ambalajul, așa că încerc să îmi văd calitățile - care sunt de fapt principalele mele defecte cică! Acele "ceva-uri" care îi fac pe oameni să mă caute, să dorească să fie în preajma mea, să mă aprecieze. Doar n-or fi cu toții nebuni, nu...?


Și uite așa am revenit la sentimentele mele bune despre mine! Am început să mă iubesc iar... foarte mult! Chiar dacă poate nu sunt, mă imaginez fericită. Mă gândesc că mintea mea bolnavă e ca un magnet și că tot ceea ce doresc și gândesc va fi, până la urmă, atras către mine, ca prin farmec.


Cu toate astea. și în ciuda faptului că, totuși, mi se întâmplă rar, în ultima vreme m-am simţit inferioară altora. Și deși știu că sunt oameni superiori mie în unele cazuri, mi-e din ce în ce mai greu să îmi aduc aminte că am și eu virtuțile mele în alte cazuri.


Nu ştiu ce naiba se întâmplă cu mine în ultima vreme. De unde atâtea păreri negative...?! Trebuie să mă redresez, să mă readuc la linia de plutire, ca nu mă mai suport aşa! Și totuși recunosc că iubesc viața, cu zilele ei însorite, cu zilele ei înnorate, cu trăsnete și fulgere. Cu sus, cu jos, cu platitudinea inevitabilă care se instalează câteodată.

Asta e viața și este făcută ca să o trăim, să ne bucuram de ea în orice moment, în fiecare clipă, să profităm cum știm mai bine de tot ceea ce ne oferă.


Și totuși mă iubesc și pe mine, așa cum sunt, bună/rea, specială/banală, frumoasă/urâtă, fericită/nefericită...! Dacă nu eu, atunci cine, nu? (Încă puțină răbdare, simt că ies din impas dacă mai scriu puțin!)


Pana una-alta, îmi umplu sacul cu amintiri frumoase și le las pe celelalte la marginea drumului. Și mă străduiesc să îmi zâmbesc în fiecare dimineață în oglindă și să îmi declar iubire... și uneori chiar îmi iese bine!


Mă privesc și mă găsesc frumoasă (mai ales la suflet! ) și scot în evidență tot ce am mai bun în interiorul meu. Ah, cât de puternică mă simt! (Încă puțin, că simt că deja mă înviorez!)


Până la urmă am de ales: fie îmi acord o șansa să fiu fericită; fie aștept, tristă, ca viața mea să se stingă. Sau: fie mă simt deosebită și iubită, fie urâtă și cu o viață fără sens. Cât de prost să fii să alegi a doua varianta...?


Am de ales: fie să îmi încleștez pumnii și să lupt pentru idealurile mele, fie să îmi pierd orice speranță. Am de ales: fie bucuria, fie tristețea.


La naiba, am și eu țeluri mele și trebuie lupt pentru ele, nu? Și cum nu sunt nici egoistă și împart tot ce am cu toata lumea - nici n-aveți idee cat de bine mă face să mă simt chestia asta - promit să împart cu voi toți bucuria de a trai, de a simți, de a iubi!

Și cred că ar fi și timpul să încep din nou să dedic o parte din timpul meu lucrurilor care îmi plac și care mă fac fericită, la naiba!


Păi, până când o viață amară și un trai nefericit, nu?


Știu că așa cum mă simt, așa mă vor vedea și ceilalți... și în aceeași măsură în care iubesc, mă vor iubi și ceilalți...


În concluzie și pe foarte scurt:


Înainte de orice altceva: Mă iubesc! Așa perfect de imperfectă, mă iubesc și voi permite și altora să mă iubească.


Așa să faceți și voi: iubiți-vă mult!



 

Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să îți placă și cartea autoarei.



 

Sursa foto: Hassan Ouajbir

0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page